
O nouă ediție a evenimentului ‘Gusturi și tradiții DE BIHOR’ va avea loc sâmbătă și duminică în Oradea, în parcul Muzeului Țării Crișurilor, cu intrare liberă și, în premieră, în acest an va fi organizat și în alte orașe, în octombrie, a informat, într-un comunicat, Consiliul Județean (CJ) Bihor.
‘Gusturi și tradiții DE BIHOR este proiectul prin care aducem împreună bucătăria bihoreană, producătorii locali, meșteșugarii și artiștii din județ. Este felul nostru de a pune în valoare munca oamenilor și identitatea Bihorului, cu respect pentru tradiție și cu gândul la dezvoltarea locală. Începând din acest an am extins în județ acest concept. În iulie a fost prima ediție în Ștei, urmează prima ediție din Beiuș și Marghita, în octombrie’, a declarat, citat în comunicat, președintele CJ Bihor, Mircea Mălan.
În cele două zile, în intervalul orar 13:00 – 21:30, vizitatorii pot să cumpere legume și fructe de la producători locali, pot să achiziționeze obiecte de la meșteri populari și pot să guste preparate culinare tradiționale incluse în volumul ‘Rețete tradiționale de Bihor’.
Printre produsele care vor putea fi cumpărate de vizitatori: plăcintă pe fer, plăcintă ca la Beiuș, plăcintă țărănească (pancove), zacuscă de pitoance și ciuperci champignon, supă de gulaș, gulaș de fasole, tocăniță de pui cu găluște, sarmale cu păsat, loște cu curechi (tăiței cu varză), varză cu carne (toroș), tocană de unghii de porc, papricaș de pui cu găluște, moșocoarne (plăcintă cu prune), scoverzi (clătite).
Rețetele care vor fi preparate pot fi găsite în volumul ‘Rețete tradiționale de Bihor’, disponibil și online: https://www.cjbihor.ro/wp-content/uploads/2021/02/Retete-Traditionale-DEBIHOR-RO.pdf
În fiecare dintre cele două zile este organizat și un program artistic, în cursul serii, între orele 18:30 și 20:00. Sâmbătă, vor urca pe scenă Ansamblul folcloric ‘Nuntașii Bihorului’ din Oradea, Ansamblul folcloric slovac ‘Datelinka’ și Ansamblul folcloric maghiar ‘Zajgo’ din Săcueni.
Duminică, în fața publicului vor evolua Ansamblul folcloric Ardeleana din Tulca, Ansamblul folcloric ‘Floarea Barcăului’ din Marghita, Ansamblul folcloric din Măgești și Ansamblul folcloric ‘Lioara’ din Oradea.
Evenimentul ‘Gusturi și tradiții DE BIHOR’ a ajuns la a treia ediție în acest an și este organizat de Consiliul Județean Bihor, Agenția de Management al Destinației Bihor, Muzeul Țării Crișurilor Oradea Complex Muzeal, susținut de Visit Oradea, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Bihor, Centrul de Cultură al Județului Bihor, Agenția de Dezvoltare Durabilă Bihor, Asociația ‘Prietenii Muzeului Țării Crișurilor’, Teatrul ‘Regina Maria’ Oradea și Asociația ‘Valea Ierului’.