Un număr de 25 de unități de învățământ din Oradea – creșe, grădinițe, școli gimnaziale, licee și colegii – sunt în lucrări…
Primăria Oradea anunță că, începând de joi, 4 septembrie 2025, ora 8:30 până vineri, 5 septembrie 2025, ora 19:00 se va închide circulația pe strada Sulyok…
Oradea face pași importanți spre un transport public mai verde și mai prietenos cu natura. OTL a lansat un sondaj prin care…
Primăria Oradea condamnă ferm actul de vandalism petrecut în cursul nopții de 19 spre 20 august 2025, într-un spațiu public destinat înfrumusețării orașului,…
Primăria Oradea anunță semnarea contractelor de achiziție pentru echipamentele medicale necesare în cadrul proiectului „Extinderea și modernizarea compartimentului de terapie intensivă neonatală, dotarea…
Luni, 4 august 2025, a fost inaugurată o nouă filială a Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” Bihor, în „Orășelul copiilor” din Oradea, un…
Autoritățile din Bihor au intervenit luni, 4 august 2025, pe strada Matei Corvin din Oradea, după ce mai multe cadavre de…
În ședința de astăzi, 31 iulie, Consiliul Local a aprobat modernizarea a încă cinci străzi din cartierul Episcopia. Au fost aprobate studiile…
Începând cu data de 1 septembrie 2025, RER Vest va implementa modificări în programul de colectare a deșeurilor, care vizează atât municipiul…
În ședința Consiliului Local din 31 iulie 2025, au fost aprobați indicatorii tehnico–economici pentru obiectivul de investiții „Furnizarea a 45 stații de…
Al treilea tramvai nou a ajuns la Oradea. Toate cele 9 unități vor fi livrate până în februarie 2026
A sosit la Oradea cel de-al treilea tramvai din lotul de 9 unități ce vor fi livrate etapizat până în februarie 2026….
Intervenție a pirotehniștilor ISU Crișana pentru asanarea unei bombe de 240 mm O bombă de aruncător de calibru 240 mm, aflată în…
Primăria Oradea informează că restricția de circulație rutieră instituită la trecerea la nivel cu calea ferată TR13 – situată în apropierea societății…
În contextul avertizărilor emise de Administrația Națională de Meteorologie privind temperaturile ridicate și disconfortul termic accentuat, Primăria Municipiului Oradea a deschis azi,…
Aquaparkul Nymphaea din Oradea devine și mai atractiv pentru vizitatori, odată cu inaugurarea unui nou bazin de înot în aer liber. Societatea…
