Din oras

25 de unități școlare orădene, lucrări de reabilitare cu fonduri PNRR

Un număr de 25 de unități de învățământ din Oradea – creșe, grădinițe, școli gimnaziale, licee și colegii – sunt în lucrări de reabilitare totală și dotare în anul școlar 2025-2026, prin proiecte ale Primăriei Oradea, finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare totală de 96 de milioane de euro, elevii urmând să învețe în schimburi sau în alte spații.

‘Este o șansă unică prin care să reabilităm aceste unități școlare, având în vedere că beneficiem de finanțare prin PNRR. Este un efort mare și pentru municipiul Oradea, deoarece avem o cotă de cofinanțare importantă, dar cred că este absolut necesar să investim în ceea ce înseamnă educația și viitorul copiilor noștri’, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, primarul municipiului Oradea, Florin Birta.

Pe domeniul educație, Primăria Oradea a depus și obținut spre finanțare din PNRR proiecte pentru reabilitări clădiri și dotări în valoare totală de 490 de milioane de lei (96,6 milioane de euro), din care 300 de milioane de lei nerambursabil, contribuția proprie fiind de aproape 190 de milioane de lei.

Proiectele de reabilitare a celor 25 de unități de învățământ din Oradea au o valoare totală de 415,2 milioane de lei (81,8 milioane de euro), din care 225,5 milioane de lei nerambursabil, cu o contribuție proprie, din bugetul local, de 189,6 milioane de lei.

Proiectele pentru dotările celor 43 de școli, licee și grădinițe din Oradea, cu mobilier, echipamente IT, materiale didactice, au o valoare totală de 75,2 milioane de lei (14,8 milioane de euro), integral din fonduri PNRR.

Cele 25 de unități de învățământ înseamnă două creșe, șase grădinițe, opt școli gimnaziale, șapte licee și două colegii naționale (‘Emanuil Gojdu’ și ‘Eminescu’).

În fiecare dintre acestea se fac lucrări de la reabilitare de la fundație până la acoperiș, cu refacerea sistemelor de încălzire și răcire, se schimbă geamurile și ușile, sunt refăcute tencuielile etc. De asemenea, proiectele prevăd și achiziții de mobilier nou pentru fiecare grădiniță și școală, dar și echipamente IT și materiale didactice.

Inspectorul școlar general Alin Ștefănuț a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că asemenea investiții în educație nu s-au mai făcut vreodată în Oradea, toate lucrările urmând să fie realizate până la finalul lunii august 2026.

‘În Oradea, unde avem 25 de unități în șantier se impune modificarea programului școlar, punând pe primul loc siguranța elevilor, pe întreg anul școlar. Am căutat soluții astfel încât copiii să poată veni fizic la școală, pentru că nu agreăm varianta cursurilor în format hibrid sau online. Deși am avut propuneri pentru online, va rămâne varianta în două schimburi, în majoritatea cazurilor, cu ore de curs mai scurte, de 45 de minute, cu 5 minute pauză. Dar vom analiza pe parcurs situațiile, care se schimbă în cursul lucrărilor. Pe măsură ce sălile de clasă vor fi date în folosință, vor reveni la programul normal’, a precizat Alin Ștefănuț.

Din cele 25 de școli, doar în cazul a trei școli, anumite secții se vor muta în alte locații. Inspectorul școlar general a menționat că toate aceste spații, pentru relocare, îndeplinesc condițiile necesare și au fost inspectate de o comisie mixtă formată prin dispoziția prefectului Marcel Dragoș.

‘Ieri am avut o ședință cu toți directorii de școli din județ și le-am recomandat celor cu șantier în unități să comunice foarte bine cu părinții, cu învățătorii, cu diriginții, astfel încât să gestionăm cât mai eficient toată această realitate’, a mai afirmat șeful IȘJ Bihor.

Deși anul școlar 2025/2026 va fi unul încărcat de provocări și considerat un ‘an de sacrificiu’, Alin Ștefănuț consideră că investițiile făcute de administrația locală în școli sunt extrem de binevenite, cu rezultate foarte bune, iar modernizarea unităților de învățământ nu va putea fi contestată de nimeni.

‘Cu toții ne dorim cele mai bune condiții pentru copiii și elevii noștri’, a concluzionat, pentru AGERPRES, Alin Ștefănuț.