Editorial

Stai la cozi, cumperi mâncare pe care o arunci și tâmpenii care nu-ți trebuie, după care te miri de ce avem inflație

Lasă rapoartele BNR și INS despre inflație că oricum nu ai să înțelegi nimic dacă nu ai un doctorat in economie.

Prețurile au explodat la sfârșitul lui 2025 pentru că tu stai la coadă. Când sunt cozi negustorul o să crească prețurile, este legea cererii și ofertei. Uită-te la cozile din magazine deși toată lumea se plânge de inflație, uita-te la cozile din mall-uri, uită-te la cozile din benzinării, uită-te la cozile din restaurante și cafenele, uită-te la cozile din imobiliare, uită-te la cozile online din Black Friday, uită-te la  cozile pentru sărbători și vacanțe, uită-te la cozile de mașini de transport de pe șosele.

Uită-te în jur, vei vedea cozi și vei înțelege de ce avem cea mai mare inflație din Uniunea Europeană.

Toată România își smulge parul din cap din cauza inflației după care se așază la o coadă . Îl înjurăm pe Ilie Bolojan pentru inflație, spunem ca avem inflație pentru că a crescut TVA. Prețurile au crescut de fapt pentru că negustorii au văzut că stai la cozi și au crescut prețurile cât au putut. Prețurile au crescut de fapt pentru că tu cumperi mâncare pe care o arunci și tâmpenii care nu iți trebuie. Prețurile au crescut de fapt pentru că nu mai avem fabrici, uzine și combinate, importăm aproape totul, este imposibil să controlam preturile și inflația.

De unde aveți bani ca să stați la cozi cumpărând mâncare pe care o aruncați și tâmpenii care nu va trebuie? Habar n-am. Din salariile părinților și pensiile bunicilor, din corupție, din evaziunea fiscală, din munca la negru, din banii de la diaspora, din video-chat, din criptomonede, din gemul nefiscalizat al gospodinelor, habar n-am, dar în nici un caz de la românii harnici și cinstiți care muncesc din greu și își plătesc toate taxele, impozitele și contribuțiile. Pe aceștia, tot ceea ce se întâmplă în economie îi sărăcește.

Când sunt cozi negustorul crește prețurile, este legea cererii și ofertei. Stai la coadă ca să cumperi mâncare pe care apoi o arunci sau ca să cumperi tâmpenii de care n-ai nevoie.

Totul s-a scumpit pentru că tu stai la coadă. Data viitoare când stai la coadă, înjură pe cine vrei pentru prețuri, dar asta nu va reduce inflația. Eventual înjură-i pe ăia care au dărâmat fabrici, uzine și combinate că am ajuns să nu mai fabricăm aproape nimic. Dacă importăm mâncare, chimie, energie și apărare va fi imposibil să controlăm prețurile și inflația.

Comentariu de Dragoș Damian, CEO Terapia