
Primăria Oradea informează că restricția de circulație rutieră instituită la trecerea la nivel cu calea ferată TR13 – situată în apropierea societății Comau S.R.L., la intersecția dintre calea ferată și drumul de legătură dintre DJ 190 și DN E60, dinspre Sîntion – se prelungește până joi, 10 iulie 2025, ora 7:00.
Prelungirea perioadei de închidere a traficului se face la solicitarea constructorului, ținând cont de complexitatea lucrărilor necesare relizării suprastructurii în zona respectivă. Lucrările sunt realizate de asocierea Webuild SPA – Impresa Pizzarotti & C SPA – Salcef SPA Cluj Napoca – Episcopia Bihor Lot 4.
Traficul rutier rămâne deviat pe rute ocolitoare, conform planșei atașate. Rutele recomandate sunt: strada Matei Corvin – DJ 190 – Calea Borșului.
Ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente și mulțumim pentru înțelegere.