Polițiștii Serviciului Rutier Bihor – Biroul Drumuri Naționale și Europene au depistat în trafic un tânăr, de 24 de ani, din municipiul Pașcani, județul Iași, care, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mihai Viteazul din municipiul Oradea, județul Bihor, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, a pierdut controlul asupra direcției și a acroșat o balustradă metalică, amplasată pe marginea părții carosabile.
În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că tânărul prezenta o concentrație alcoolică de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma testării preliminare, cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Acesta a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii consumului unor substanțe interzise și în vederea stabilirii alcoolemiei.
Rezultatele analizelor efectuate au confirmat prezența substanțelor interzise în organism.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate de polițiști, a reieșit că, în aceeași noapte, tânărul ar fi sustras autoturismul respectiv, de pe strada Independenței din municipiul Oradea, unde fusese lăsat parcat.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar în urma administrării probatoriului, polițiștii Serviciului Rutier Bihor au dispus reținerea tânărului, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Polițiștii rutieri continuă cercetările în cauză, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru comiterea de infracțiuni rutiere.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
