
Trei centre de asistență socială pentru copii se află în lucrări de reabilitare, ajunse la 20%, finanțate prin proiecte PNRR în valoare de aproximativ 8 milioane de lei, având ca scop creșterea eficienței energetice, a informat marți, printr-un comunicat de presă, Consiliul Județean (CJ) Bihor.
Lucrările de reabilitare au loc la trei clădiri din Oradea ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bihor, din subordinea.
Proiectul este realizat de o asociere de trei firme.
CJ Bihor a dat ordinul de începere a lucrărilor pe 31 martie anul acesta, iar asocierea are la dispoziție 12 luni pentru execuția lor.
Valoarea contractului este de 7.990.801,50 lei, fără TVA, și este finanțat cu fonduri europene, prin PNRR – Componenta 5 – Valul renovării.
Cele trei imobile sunt: Corpul C2 – Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități ‘Trinitatea’ (str. Înfrățirii, nr.34), Corpul C6 – Pavilion Central – Centrul Rezidențial de Asistență și Reintegrare Socială pentru Persoane fără Adăpost Oradea (str. Traian Lalescu, nr. 3) și Corpul C11 – Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități ‘Încrederea’ (str. Traian Lalescu, nr. 3).
Pe perioada lucrărilor, beneficiarii de servicii vor fi relocați în alte unități.
Până în prezent au fost înlocuite geamurile și ușile exterioare la toate cele trei clădiri, iar acum se lucrează la fațadele exterioare și la înlocuirea instalațiilor electrice, sanitare, termice și de ventilație. În plus, la corpul C11 se repară acoperișul.
‘Obiectivul principal al investiției este reducerea consumului anual de energie al celor trei clădiri și îmbunătățirea calității mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră’, se menționează în comunicatul CJ Bihor.