
Un sondaj Informat.ro – INSCOP Research arată intențiile de vot la alegerile pentru Primăria Capitalei, unde Daniel Băluță (PSD) este pe primul loc, urmat de Ciprian Ciucu (PNL) și Anca Alexandrescu (AUR-PNȚCD).
Estimare participare vot Capitală
Pe o scară de la 1 la 10, în care 1 înseamnă că ”sigur nu” vor merge la vot și 10 ”sigur da” vor merge la vot, 9,4% dintre bucureșteni au ales 1, 0,9% au ales 2, 0,8% au ales 3, 0,3% au ales 4, 3,2% au ales 5, 1,1% au ales 6, 2,9% au ales 7. 3,5% indică 8, 5,0% 9 și 72% indică 10. Z% nu știu sau nu răspund la această întrebare.
Intenția de vot pentru ALEGĂTORII POTENȚIALI, cei care exprimat o opțiune de vot (83,6% din totalul eșantioului)
Dintre cei care își exprimă o opțiune de vot (adică 83,6% din total eșantion), 26,6% l-ar vota pe Daniel Băluță (PSD), 24,2% pe Ciprian Ciucu (PNL), iar 19,1% pe Anca Alexandrescu (independentă, susținută de AUR și PNȚCD). 11,6% dintre bucureșteni l-ar alege pe Cătălin Drulă (USR) ca Primar General al Municipiului București, 6,5% își exprimă preferința pentru Ana Ciceală (SENS), 3,5% pentru Alexandru Zidaru Makaveli (independent), iar 3,5% pentru Eugen Teodorovici (independent), 1,7% pentru Vlad Gheorghe (Partidul DREPT), 1,7% pentru Dan Cristian Popescu (independent). 0,9% dintre respondenții cu o opțiune de vot îl aleg pe Gigi Nețoiu (independent), 0,3% îl aleg pe Dan Trifu (independent), 0,2% pe George Burcea (POT), iar 0,2% indică un alt candidat.
Intenția de vot pentru ALEGĂTORII MOBILIZAȚI, cei care exprimat o opțiune de vot și declară că merg sigur la vot (62,9% din totalul eșantioului)
Dintre cei care merg sigur la vot (adică 62,9% din total eșantion), 27,1% l-ar vota pe Ciprian Ciucu (PNL) ca Primar General al Municipiului București, 24% pe Daniel Băluță (PSD), iar 21,3% pe Anca Alexandrescu (independentă, susținută de AUR și PNȚCD). 12,1% dintre bucureșteni l-ar alege pe Cătălin Drulă (USR), 7,6% pe Ana Ciceală (SENS), 2,1% pe Alexandru Zidaru Makaveli (independent), iar 2% pe Eugen Teodorovici (independent). 1,1% dintre bucureștenii care ar merge sigur la vot l-ar alege pe Vlad Gheorghe (Partidul DREPT), 1,1% pentru Dan Cristian Popescu (independent), 1% pe Gigi Nețoiu (independent), 0,4% pe Dan Trifu (independent), 0% pe George Burcea (POT), iar 0,1% indică un alt candidat.
+++
Cătălin Drulă, candidatul USR la Primăria Capitalei, a spus joi despre ultimele sondaje publicate că “miza e enormă”.
“Să captureze Capitala pentru PNL-PSD. Rețelele de partid mufate la banul public văd o catastrofă dacă pierd Primăria generală.E strategia pe care i-au aplicat-o de două ori lui Nicușor Dan, și în 2016 cu Predoiu și în 2024 cu Burduja”, a scris Drulă pe pagina lui de Facebook.
“<>. Asta mi-au transmis acum o lună când s-a decis organizarea alegerilor. E urât că Ciprian Ciucu se folosește de asta. El, care de atâtea ori mi-a spus că PNL tinde să se confunde cu Statul, că se fac jocuri murdare cu dosare penale și că îi e frică. Ciprian, nu așa! Nu așa se duce lupta, cu mijloacele pe care le-ai folosit și în campania lui Ciucă. Ai demnitatea și bărbăția să vii la o dezbatere! Vino în fața oamenilor și lasă manipulările și aroganța”, a continuat el.