In vizor

Accident pe o stradă din Oradea, provocat de un șofer beat

Polițiștii Serviciului Rutier Bihor au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un bărbat, de 56 de ani, din localitatea Aleșd, județul Bihor, cercetat pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere.

Acesta a fost depistat în trafic, de polițiști Biroului Rutier Oradea, în cursul aceleiași zile, în jurul orei 14.32, după ce, în timp ce conducea un autoturism pe strada Sfântul Apostol Andrei, din municipiul Oradea, ar fi efectuat un viraj la dreapta, pe strada Constantin Brâncuși și ar fi acroșat un autoturism parcat.

Evenimentul rutier a fost unul fără victime.

În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul prezenta o concentrație alcoolică de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii Serviciului Rutier Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Exit mobile version