
La data de 8 februarie, la ora 23.53, pe drumul comunal 139, în localitatea Săud, județul Bihor, polițiștii Secției nr.10 de Poliție Rurală Ștei au depistat în trafic un bărbat, de 26 de ani, din comuna Buntești, județul Bihor, care, în timp ce conducea un autoturism, nu a oprit la semnalul regulamentar de oprire al polițiștilor, și-a continuat deplasarea și a abandonat autoturismul pe un câmp, în zona localității Buntești, fiind depistat la scurt timp de polițiști, în localitatea Poienii de Jos.
În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că tânărul prezenta o concentrație alcoolică de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuiai-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar în urma administrării probatoriului, polițiștii Secției nr.10 de Poliție Rurală Ștei au dispus reținerea tânărului, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Polițiștii Secției nr.10 de Poliție Rurală Ștei continuă cercetările în cauză, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, pentru comiterea de infracțiuni rutiere.